Poartă cu ei nu doar echipamentul de concurs, ci și mândria unei întregi echipe
În această perioadă, lotul de Acordare a Primului Ajutor Calificat al ISU Covasna participă la Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, găzduită de ISU Vâlcea, la Râmnicu Vâlcea.
Pentru al treilea an consecutiv, colegii noștri se află printre cei mai buni salvatori din țară, o performanță construită prin muncă, perseverență și numeroase ore de pregătire.
În spatele fiecărei reușite se află profesionalism, dedicare și dorința continuă de a învăța și de a deveni mai buni. Sunt valori care îi definesc atât în competiție, cât și în misiunile de zi cu zi, atunci când sunt chemați să ajute.
Suntem mândri de voi și vă ținem pumnii!
Totodată, adresăm sincere mulțumiri domnului dr. Cezar Popescu și plutonierului adjutant șef Pantelimon Cornel, pentru implicarea, experiența și dedicarea cu care au contribuit la pregătirea acestui lot.
Mult succes, colegi! Reprezentați cu onoare ISU Covasna!



