Activitatea de promovare a profesiei de pompieri la Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 8 mai 2026, colegii noștri din cadrul Serviciului Resurse Umane și din cadrul Detașamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe, au participat la evenimentul „Bursa Locurilor de Muncă”, organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Covasna.

Cu această ocazie, persoanele interesate au avut oportunitatea de a afla informații despre cariera militară în cadrul armei pompierilor, precum și despre oferta educațională a Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” și a Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Ne bucură interesul manifestat de participanți, indiferent de vârstă, pentru o profesie dedicată sprijinului comunității, protejării semenilor și salvării de vieți omenești.

Le mulțumim tuturor celor care ne-au vizitat, ne-au adresat întrebări și și-au exprimat interesul față de una dintre cele mai nobile și altruiste profesii.