Intervențiile pompierilor covăsneni în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, pompierii din județul Covasna au fost permanent la datorie, intervenind ori de câte ori a fost nevoie pentru a proteja vieți și bunuri. De la situații medicale urgente și incendii, până la accidente rutiere sau alte evenimente neprevăzute, echipajele au acționat rapid și cu responsabilitate. În total, au fost gestionate 567 de situații de urgență, fiecare având în centrul ei grija pentru oameni.

Cea mai mare parte a situațiilor de urgență din luna ianuarie a fost reprezentată de intervenții cu impact direct asupra siguranței cetățenilor:

Ø 25 de incendii, în urma cărora pompierii au reușit să limiteze pagubele și să împiedice extinderea focului;

Ø 331 de intervenții SMURD, pentru acordarea primului ajutor și sprijin medical persoanelor aflate în dificultate;

Ø 20 de accidente rutiere, dintre care 2 au necesitat intervenții de descarcerare, pentru salvarea persoanelor rămase blocate în autoturisme;

Ø 2 situații de asanare a muniției neexplodate, desfășurate pentru eliminarea unor pericole majore;

Ø 1 intervenție pentru salvarea unui animal aflat într-o situație periculoasă.

Pe lângă aceste intervenții majore, pompierii covăsneni au desfășurat și numeroase alte activități și acțiuni programate, care susțin capacitatea de reacție și siguranța comunității. Acestea au inclus activități de recunoaștere în teren, exerciții de pregătire și antrenament, precum și alte activități operative și preventive, desfășurate constant pentru ca intervențiile în situații de urgență să fie realizate în cele mai bune condiții.

În această perioadă, județul Covasna se confruntă cu temperaturi deosebit de scăzute, context în care utilizarea mijloacelor de încălzire, precum și a aparatelor electrice, este mult mai intensă. În aceste condiții, riscul producerii incendiilor și altor evenimente nedorite crește semnificativ.

Pentru a preveni situațiile de urgență, pompierii covăsneni recomandă cetățenilor:

ü să folosească cu atenție sobele, centralele și alte surse de încălzire și să nu le lase nesupravegheate;

ü să verifice instalațiile electrice și să evite improvizațiile;

ü să nu suprasolicite rețelele electrice și să folosească doar aparate aflate în stare bună de funcționare;

ü să circule prudent și să adapteze viteza la condițiile de drum;

ü să apeleze 112 atunci când viața sau bunurile sunt în pericol;

ü să urmărească mesajele transmise de autorități și să respecte recomandările acestora.

Pompierii covăsneni rămân zi de zi alături de comunitate, gata să intervină ori de câte ori este nevoie, pentru ca fiecare dintre noi să fie în siguranță.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență  fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.